Locuitorii Chișinăului și cei din alte 383 de localități din Republica Moldova își aleg duminică primarul, anunță Unimedia. La Chișinău, primăria este disputată de Andrei Năstase, candidatul Blocului ACUM, și de Ion Ceban, canidatul PSRM.
Premierul în funcție al Republicii Moldova, Pavel Filip, desemnat de Curtea Constituțională drept președinte interimar, a semnat decretul de convocare a alegerilor parlamentare anticipate în 6 septembrie.
Prezența la urne în alegerile legislative din Republica Moldova era duminică, după 11 ore și jumătate de vot, de 46,5%, un pic mai mică decât în scrutinul din 2014 la ora locală 18.30 (șiora României, au anunțat autoritățile electorale, relatează The Associated Press.
Moldovenii votau duminică într-un scrutin în care își aleg cei 101 membri ai Parlamentului unicameral, al cărui rezultat poate amplifica disensiunile între formațiunile prooccidentale și proruse în această fostă republică sovietică, relatează The Associated Press. Presa din Moldova relatează că secțiile de votare din apropierea Transnistriei au fost aglomerate de alegătorii aduși cu autocare.
Moldovenii - prinși între Rusia și Uniunea Europeană (UE), împărțiți cu privire la direcția pe care să o ia țara lor - își aleg duminică deputații, sub privirea atentă a Kremlinului, relatează AFP.
Facebook a oprit o încercare de influențare a alegătorilor în Republica Moldova, ceea ce alimentează temeri cu privire la faptul că alegerile europene din mai ar putea fi vizate la rândul lor, a anunțat gigantul american, relatează Reuters.
O subsidiară americană a unei companii petroliere înregistrate în Marea Britanie și listată pe bursa londoneză, dar a cărei activitate de extracție se desfășoară în fosta republică sovietică Georgia și este condusă de un consilier al extrem de influentului think-tank american Atlantic Council și de un medic georgian fost președinte al Camerei de Comerț a Statelor Unite de la Tbilisi a fost declarată câștigătoare a concursului de oferte organizat de Guvernul Republicii Moldova pentru concesionarea zăcămintelor de hidrocarburi de peste Prut.
Candidatul socialist Igor Dodon a obținut aproape 57,22% din voturi, în timp ce candidata dreptei pro-europene, Maia Sandu, a obținut circa 42,75% din opțiunile electorale exprimate de 1,6 milioane de cetățeni ai Republicii Moldova, după numărătoarea a 75% din voturi.
Peste trei milioane de cetățeni moldoveni sunt așteptați duminică la secțiile de vot pentru a-și alege președintele în al doilea tur al scutinului prezidențial, care va decide continuarea drumului european sau o apropiere de Moscova. Secțiile de vot s-au deschis la ora 7.00, iar alegătorii moldoveni sunt așteptați să decidă până la ora 21.00 între pro-occidentala Maia Sandu și socialistul Igor Dodon.